Iar se-apropie umbrele serii,
Ziua clară se stinge-n zenit,
Iar fantasme străine – puzderii –
Au pornit – și plutesc – au sosit.
Tu de ce la augusta-ntâlnire
Profunzimile-așa le-ai deschis?
Sau presimți poate-o altă solie,
Primăvara vestind-o precis?
Eu, zărind o făclie în noapte,
Voi zbura spre azur avântat.
Tu și-n negură ești mai aproape
De al vieții izvor nemișcat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a apropierii întunericului, dar și asupra speranței și a căutării luminii interioare. Vorbește despre o conexiune profundă cu viața și cu natura, chiar și în momentele dificile.