Peste-a orașului tristețe,
Monarhul vechi, de vremi uitat
Își doarme-n lira dimineții
De veacuri somnu-autocrat.
Stămoș de tuci… Visează poate,
Pe-n șarpe stând ca în trecut –
Cât vocea plebei nu străbate
Pe țărmul Nevei, încă mut.
Vlăstare noi sunt zămislite
Și steaguri joacă-n vânt sprințar,
În unda Nevei potolită
Palatele mai oarbe par.
Și chipul libertății mele…
Dar chipul șarpelui e plin,
Căci nici o za strivită nu e
Din trupul monstrului hain.
18 octombrie 1904
Din volumul Versuri alese 1956
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de tristețe și stagnare într-un oraș dominat de un monarh depășit. Se simte o dorință de libertate, dar și o conștientizare a faptului că structurile opresive încă persistă.