O, suflete al meu din compilații,
te-ncolonezi în viață ca-n armie,
când ți se pare că te mai îmbie
un piept infatuat de decorații.
Până și moartea vine fistichie,
ți se arată nuri și roze grații
și în elegii de ce mai vrei să bei tărie
să ștergi cocleala de pe bioinstalații.
Chiar îngerii au cotiere, birocrații,
și pudici își ascund culoarea colilie,
se-anunță ploi care vor uzurpa inflații
deși tu mergi din aporie-n aporie.
Pe țărmuri noi adâncii, înecații,
își rod din trupuri vulpile în vie
în schitul inimii, umilă o chilie
ne luminează doar părinții, frații.
Sensul versurilor
The poem reflects on the soul's journey through life, facing mortality and the superficiality of worldly decorations. It suggests finding solace and enlightenment in simplicity and familial bonds, within the 'hermitage of the heart'. The poem explores themes of disillusionment and the search for meaning in a world filled with bureaucratic and deceptive elements.