În septembrie,
când argintul topit
pică lin
peste noaptea grădinii,
Moartea, bătrâna zeflemitoare,
vine șoptindu-ți
ca un prieten delicat,
ce-și amintește de tine.
Sub trandafirii verii,
când purpuriul aprins
se îngână cu-amurgul
frunzelor roșii sălbatice,
iubirea cu mâini mici
venind te atinge,
deșteaptă mii de amintiri
și delicat îți șoptește
trebări fără răspuns.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a inevitabilității morții, juxtapusă cu amintiri ale iubirii și frumuseții vieții. Moartea este personificată ca un prieten delicat, în timp ce iubirea trezește amintiri dulci-amare.