Câți morți au stat la masa asta,
câți încă vor mai sta la ea
bând vinul rubiniu din coasta
martirului de cafenea.
Răpus și tăvălit prin curte
spre beciul ca un buzunar,
butoaie mari, butoaie scurte
ca viața cursă în pahar.
Vom fi și noi închiși în scânduri
poșirci sau vinuri mai de soi,
băuți de zei, goliți de gânduri
ca un butoi în alt butoi.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și inevitabilității morții, folosind metafora butoiului de vin. Viața este comparată cu vinul băut, iar oamenii cu butoaie, sugerând că suntem consumați și uitați, asemenea vinului dintr-un butoi.