În țara ceea nu deosebești piatra
de pasăre sau duh:
sunt de vată și carton.
Cine vrea își scoate sufletul,
îl pune alături
și-l privește ca pe o ființă străină:
am zărit duhuri de pomi, de păsări, de oameni.
Oameni-păpuși cântă rugăciune mută:
Dumnezeul lor are barbă albă.
Oameni-păpuși și duhuri de vată!
Zâmbete de pastă!
Pomi de cauciuc!
Ochi candizi și ficși!
Culorile sunt palide, nu țipă.
Spațiul are doi metri cubi.
Focul e o cârpă roșie și îl iei cu mâna.
Țara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil.
Copilul visează: nu-l trezi.
Sensul versurilor
The poem depicts a surreal and artificial world, a land made of cardboard and cotton, where the boundaries between reality and illusion are blurred. It evokes a sense of melancholy and detachment, suggesting a world created by a child's imagination that should not be disturbed.