Versuri corectate și adnotate
Ne cumpărăm bilet de cer,Visăm să depășim cocor..N-avem nimic să facem zbor;Credem că pana-i tot un fier.Suntem Pământ, visăm extern,Plecăm în hoarde zeci și sute..Voiajul e-n bancnote multe;Plonjăm în grupuri spre infern.E goana unde-ncepe mortul,Este delirul de-nălțare,E locul de zeificare,Este-un final.. e aeroportul!
El este, este glasul lui,Și-am ieșit în poartă;Era doar vântul ce hai-huiDucea o frunză moartă.El este, este pasul lui,Și-am pus urechea la pământ;Era doar viersul râuluiScandat de asprul vânt.El este, este mâna luiCe-mi bate în fereastră;Pe cerul trist ca fața luiMijea o stea albastră.El este, e statura luiÎnaltă-n zarea dintre ulmi;Doar fumul serii albăstruiSe despletea … Citește mai mult
Ulcioare-nchipuind s-adape,au forme fetele parcă-ntr-adinsalcătuite să ne scape.Sunt ca din flăcări, ca din ape.Ulcioare vii, de neînvins.Le vezi cu gândul, prin pleoape.O amăgire e că le-ai cuprins,oricât cu fapta te-ai deprins.
În țara ceea nu deosebești piatrade pasăre sau duh:sunt de vată și carton.Cine vrea își scoate sufletul,îl pune alăturiși-l privește ca pe o ființă străină:am zărit duhuri de pomi, de păsări, de oameni.Oameni-păpuși cântă rugăciune mută:Dumnezeul lor are barbă albă.Oameni-păpuși și duhuri de vată!Zâmbete de pastă!Pomi de cauciuc!Ochi candizi și ficși!Culorile sunt palide, nu țipă.Spațiul … Citește mai mult
Mâna întinsă mângâie pradaSub flacăra aprinsă.Oglinda strâmbă un zâmbet îndoaie,Iluzii diforme stârnind. Ref.Gând hoinarTe-alintă iar şi visezi,Te-ncântă iar să cuteziTe vinde iar şi îl crezi. Mai speră că poateLa târgul de viseTe cumpără o noapte.Vrea să te vadăEşti leacul cel bunEşti suflet fără stăpân.
Toate Visele noastre,au fost dincolo de Timp,Zei ai Purității de Cristal,din pălmile cărora,își sorbea Străinul Subconștient,al Adevărului Absolut,Pacea,iar acum toți aceștia,zac sparți pe asfaltul murdar,al Gândurilor,Non-Sensurilor Existenței,de unde ne zâmbesc,prin cioburile ce-au mai rămas din ei,tăindu-ne pe alocuri Disperarea,Deșertăciunea și Absurdul,propriei Întrupări,în Nimicnicia acestei Lumi,încercând să determine,Iluziile Vieții și Morții,să ne elibereze de noi înșine.
Lacrimi de stele,se revarsă peste privirile zorilor,ce-și spală ochii de cer,în puritatea și adevărul absolut,al universului,din care le provine,roua vibrațiilor nemuririi,ce ne hrănesc amintirile viitorului,cu noi vise despre profunzimea,străinului subconștient,al iubirii,care se află în fiecare dintre noi,încercând să ne scape,de iluziile vieții și morții,ale căror amăgiri,ne-au țesut pânza deasă a disperării,din care ne croim,îmbrăcămintea,speranțelor deșarte.
Ramuri de Întrebări,în bătaia Furtunilor,ce tună și fulgeră cu Răspunsuri,se rup neîncetat,de Gândurile mutilate,ale Iluziilor Vieții și Morții,ce ridică Catedrale de Dureri,Non-Sensurilor Existenței,pline de Icoane făcătoare de Minuni,Disperărilor,în care ne spălăm Privirile murdărite,de prafurile care se ridică,din Bordelurile Zilelor Goale,ce ne zâmbesc lasciv de la ferestrele,Absurdului.
Vicii preamărite de orgolii,stăpânesc ierarhia durerii,îmbrăcată cu mantiacompromisurilor,iluziilor non-sensurilor existenței,care le sunt vândutezilelor fără adăpost,pentru a hrăni cu eledepărtările vagaboandeale speranțelor deșarte,ce aleargă mereu spre nicăieri,cu pașii noștri,dăruiți de către destinmorții.
Cimitirele noastre de Cuvinte,abia își mai pot duce,Valizele pline cu Nimicuri,ale Viselor decăzute,în patima Deșertăciunii,pe care o beau,pe la colțurile străzilor,unui Destin al Nimănui,care otrăvește cu bună știință,Eternitățile Clipelor,prin care trebuie să ne trecem,propria Viață,ce ar vrea să se despartă,de Iluzia și Absurdul,Disperării pe care o trăim.