Stele ascunse-n telescop
întoarceți-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare-un oier.
Priviri, la matcă vă-nturnați
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redați
luna și soarele.
Melci, reintrați în cocioabe,
cenușa, revino în focuri și-n vetre,
copaci, întoarceți-vă în muguri, în boabe,
și voi, oameni, în pietre.
Sensul versurilor
The poem reflects on the cyclical nature of existence and the desire to return to one's origins. It explores themes of loss, searching, and the longing for a simpler, more fundamental state of being. The imagery evokes a sense of cosmic sadness and the inevitability of returning to dust.