Camera mea e ferită de vânt,
cucernică, o țigară,
atât de mistică, că nimeni nu cutează
să scumpească vreo chirie
sau să întrebe de nevastă-mea.
Când a murit ieri musca
am priceput fără calendar,
octombrie, un profesor de dans se înclină,
vrea să-mi vândă poze mici, interzise.
Vizitele le primesc în fața ușii,
poșta e lipită de geamuri,
afara, ploaia citește și ea.
Înăuntru, camera mea e ferită de vânt,
nici o ceartă pe tapet,
săruturi și ceasuri înghițite,
niciodată împiedicări, lovituri la genunchi,
fiindcă totul cedează,
cucernică, o țigară,
vertical păianjenul fir cu plumb
intră în orice adâncitură –
nu vom eșua niciodată.
Sensul versurilor
The poem explores themes of isolation and introspection within the confines of a personal space. The speaker finds a sense of resilience and certainty in their secluded world, despite the external chaos and decay. It's a reflection on finding meaning and stability in solitude.