Omul orb care stă pe pod şi pare
fruntariu-al unui anonim regat,
poate-i acel, pururea neschimbat,
în jurul căruia stau strajă-n zare
stelarul ceas şi-astralul punct ceresc.
Căci toate-n juru-i curg, se pierd, lucesc.
El este înţeleptul neclintit,
pe multe căi crucişe aşezat;
intrarea în infernu-ntunecat
la un popor ce ni l-am plăsmuit.
Sensul versurilor
The poem reflects on the figure of a blind man standing on the Pont du Carrousel, portraying him as a timeless and unwavering observer amidst the constant flow of life. He embodies wisdom and stands at a crossroads, possibly representing the entrance to a self-created inferno, suggesting a contemplation on human existence and perception.