Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.
Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.
Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și suferință. Naratorul se simte izolat, chiar și în prezența frumuseții din jur, și pare să suporte un sacrificiu personal, exprimat prin imaginea rășinii curgând din tâmple.