Când oasele ne-atinseră pământul
Și-n prăbușire ne-au străpuns obrazul,
Iubirea mea, nimic nu se sfârși.
O nouă dragoste veni-ntr-un țipăt
Să ne învie, să ne prindă iar.
Și chiar de-ar fi tăcut căldura
Lucrul acela care se continua
Opus vieții muribunde,
La nesfârșit s-ar fi elaborat.
Ceea ce noi văzuserăm plutind
Alături de durere
Era acolo ca-ntr-un cuib,
Și cei doi ochi ai lui ne cuprindeau
Unindu-ne într-un consimțământ abia născut.
Moartea nu mai crescuse
În ciuda unor lânuri ude leoarcă,
Iar fericirea la auzul
Prezenței noastre, nu-ncepuse încă;
Și iarba era goală, călcată în picioare.
Sensul versurilor
The song explores the idea of love and resilience in the face of adversity and even death. It suggests that even when things seem to be ending, new beginnings and love can emerge. The lyrics convey a sense of hope and the continuation of life and love beyond difficult experiences.