O fată atârnată de scaunul din dormitor,
compusă din prosop, tricou și caietelul meu cu gânduri.
Ma studiază-n amănunt, iar eu…
încerc s-o înțeleg la rândul meu.
Nu are corp, dar nici măcar nu e întreagă.
O umbră din profil ce s-a format
pe un perete alb și tot privește neagră.
Dar în micimea ei, aproape ne-nsemnată,
ea mă întrece pe deplin.
Eu o să zbor de-aici, în timp ce ea nu pleacă
și nici nu se ferește,
oricine poate s-o distrugă.
Of, tu, morman de haine și idei,
a timpului neînsemnată slugă…
De ce a trebuit să te observ?
să înțeleg ce creatură sunt,
cu corpul meu făcut din mazgă!
Sensul versurilor
Piesa explorează o introspecție profundă prin observarea unei umbre, care devine un simbol al propriei identități și vulnerabilități. Naratorul se confruntă cu sentimente de inferioritate și cu o conștientizare dureroasă a propriei existențe efemere.