Draghita Sebastian – Plus… Minus

Și cel mai mic strop de lumină mă ucide,În mine mă închide…Ce dulce-i suferința!Mai nou, aceasta-mi umple ființa.Mă simt cum pic din lumea meaȘi simt că pic într-una reaȘi nu mai pot să mă ascund după perdeaPentru că n-o mai am pe ea… și-așa…Umblu stingher, nebun,Mă văd ușor, pierzându-mă în fumTrăgând încet dintr-o țigarăȘi uite… … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Singurătate

Un gol imens ce se resimte parcă-n toată ființa,Monstru hidos ce te împinge pe cărări greșite,Și ea, cea păcătoasă, știe s-alimenteze suferința,Și te oftici, căci parcă e o curvă ce te minte.Metamorfoza-n care se înfăptuiește,În forme noi ce-și fac ușor un loc în suflet,Ca umbra neagră care simți că te înnebunește,Sau univers întreg ce parcă-l … Citește mai mult

Draghita Sebastian – 123abc

Toate-mi par ușoare la-nceput,Un drum foarte frumos de străbătut,O comedie, un spectacol, un minut,Un infinit de lucruri de văzut.Cu toate astea nu aș fi crezutCă alte lucruri îmi vor fi umplutUn viitor cu lucruri ce nu le-am cerut,Cu întâmplări ce-s de neconceput.Copil naiv, cu dragoste pentru oriceAsta eram, urmând ca viața să mă-nvețe inversCu zeci … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Trist

Nu mai știu nimic,Nu mai vreau nimic,Nu mai simt nimic,Mă văd mult prea mic.Cum să mă ridic?De ce mă oftic?Cum mai pot să mă dezic?Cum să sar fără să pic?.Înebunesc, mă mint constant,Greșesc, revin.. prins în flagrantAlerg descreierat pe-o margine de hău..Nimeni n-ar vrea să simtă asta-n locul meu!De altfel.. nimeni sunt doar eu.Totul mucegăiește-n … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Nomad

Natura-mi e casași ceru’-l am pe post de frontieră.N-am vrut să-mi aleg un loc,n-am vrut să-mi aleg familieși nici un fel de carieră.Nomad în peșteri reci și far’ de sufletce omul le-a creat p-acest tărâm..(ocean în care noi ne ducem existența)Am hotărât să mă pornesc la drum,pentru ca-ntr-un final să aflucum e să simți pe … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Prea Mic…

Întins pe burtă pe podeaMă uit după furnici.După-acei monștrii mici,Pe care cred că-i cunoașteți toți,Pe care eu îi văd ca niște hoți.Să-i vezi cum se adună la grămadă,Nu se-nfoiesc fiindcă nu vor să-i vadăLumea de sus.Ei se îngrămădesc mai toți,Mai spre apus.Totuși… cui dracu-i pasă ce-am de spus?Cui dracu-i pasă dacă sunt normal sau dus?Aș … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Ploua

Stând într-un spațiu-ngust,privind afarăÎncât, încet încep să gustdin ploaia-asta de vară.S-au adunat pe cer atâția noriDe zici că te omoarăȘi au rămas pe cer doar trei culoriși e urât afară.Natura toată e scăldatăîn picături de ploaieÎn timp ce ochiul meu tot catăceva să se înmoaie.Și în final găsesc cevaînsă nu e de-afarăGăsesc ceva în mintea … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Epilog

Teren de joacă-n față fermecat,Pe-un cer frumos, albastru-imaculat.Plutind, un vultur maiestos surâde,Dar plânge-năuntru fiindcă vedeCum jos, lipsiți de libertate și de toate,O mână de nefericiți la rândul lor ar plânge,Când un război absurd suflete frânge,Crează animale, monștrii și alți nebuni,Înlocuiește spiritele calde cu hoarde de păgâni,Transformă ce-am primit, un paradis teluric,Făcându-l prin păcat o simplă … Citește mai mult

Draghita Sebastian – O Stare

Bufon tâmpit și masochist mai suntMă lupt cu mori de vântMai mari ca ale lui QuijoteȘi-asta o fac de visător ce suntCăci în pământ m-am afundat adâncTot încercând să-ating înalte cote.Mă văd a doua între trei marmoteȘi nu-mi plătesc cu vorbe pâinea ce o mănânc!Ochii unui cameleon ar vrea să mă ajuteȘi-o minte ca un … Citește mai mult

Draghita Sebastian – Sfârșit

Neliniștit, nedumerit,Îmi dăruiesc inima dezamăgitmâinii întinse din oglindă.De azi chiar nu mai vreau să simt nimic,o să mă pierd în universul meu haotic,cu rațiunea să-mi ghideze orice acțiune.A fost frumos cât a durat, de ce să mint?..dar neputând să mai suporțitu m-ai lăsat aici, pierdut în timp,pierdut și dezlegat de toate,mergând târâș, julit pe coate.Nu … Citește mai mult