Au crescut secolele
încet sau mai iute –
uneori în letargie,
alteori izbucnind în clipe
mari cât sorii din stihie.
Au dat şi înapoi,
trăgându-se-n păduri
şi astupându-şi cu mâna
uriaşele guri.
Apoi s-au revărsat cântecele câteodată
peste câmpie,
ca Dunărea umflată.
Au crescut secolele mereu –
într-una greu,
sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mare
ca un pântec de săpătoare.
Au crescut secolele de norod,
Până la rod.
Sensul versurilor
The poem reflects on the slow and arduous growth of centuries, marked by periods of dormancy and explosive change. It emphasizes the resilience of time, people and nature, enduring hardship to eventually bear fruit.