Dragoş Vrânceanu – Au Crescut Secolele

Au crescut secoleleîncet sau mai iute –uneori în letargie,alteori izbucnind în clipemari cât sorii din stihie.Au dat şi înapoi,trăgându-se-n pădurişi astupându-şi cu mânauriaşele guri.Apoi s-au revărsat cântecele câteodatăpeste câmpie,ca Dunărea umflată.Au crescut secolele mereu –într-una greu,sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mareca un pântec de săpătoare.Au crescut secolele de norod,Până la rod.

Nina Cassian – În Ultima Clipă

În ultima clipă, ramurile sclipiră intensși toată valea gemu, cu capul întors după soare,ca o vacă uriașă,și acest geamăt luminose ultimul lucru pe care l-am auzitînainte ca seara să cadă. Apoi, în anonimatul profundîntâmplările nu fură mai puțin ciudate.Toate cărțile se deschiserăla aceeași paginăși-mi era dat mie să aflulegătura dintre secole și miracoleîntr-o singură noapte.Acestea … Citește mai mult

Boris Marian – Ne Obișnuisem cu Trenurile, Apoi cu Rachetele

Ne obișnuisem cu trenurile, apoi cu rachetele,Dar vitrinele au rămas sparte,Secolele erau în preistorie,Prostia se adună în piețeMormane de prostie,Dorul evadării murise,Depărtarea și deportarea,Buimăciți privim în viitor,Vom călători, fii sigură, dragostea mea,Alte secole ne așteaptă.BMM