Versuri corectate și adnotate
Mai bine-așa se aratăVisarea ce-mi doresc.Ea inima mea goalăÎn albie o scaldă,Ca pe un trup de fatăCu fața întristată.Mă vezi prin geam? PrivireaDin fugă ți-o oprește,Căci în aceste paginiO voce îți vorbește.Prietenul cititor,Vezi de adu-mi-l iară.În slove e desemnul,Grafologie amară.
Au crescut secoleleîncet sau mai iute –uneori în letargie,alteori izbucnind în clipemari cât sorii din stihie.Au dat şi înapoi,trăgându-se-n pădurişi astupându-şi cu mânauriaşele guri.Apoi s-au revărsat cântecele câteodatăpeste câmpie,ca Dunărea umflată.Au crescut secolele mereu –într-una greu,sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mareca un pântec de săpătoare.Au crescut secolele de norod,Până la rod.
Numai în plutele bătrânecare foșnesc mai ușor ca aerul,se pot ascunde zilele.De fiecare dată când mă întorcle simt cum s-au strâns roi sub pleoape,ca niște ciorchini de struguri de ape.Prin perii de tufepeștii s-au prins.Ajung la prund pe calul aprins.Am adus peste ierburi în spate,ca pe o tolbă cu proiecte,un alt suflet cât o cetate.Între … Citește mai mult
Inima noastră când s-a născut,a cântat din cornuri de lut.Dacă vuiește, ori stă să se culce,vocea pământului e dulce.Nimeni nu poate să ne despartă de noi,de suntem oameni ori poate eroi.Crește într-una mărețul univers –să-i dăm ocol cu un vers.Cu viitorul, cu îndepărtatul trecut,vorbim prin cornuri de lut.
Ce durere e în soare?O durere ce se simteZiua lungă, ziua mare.Ce durere e în fructe?Strugurii se coc, tristețe –Ce durere e în fructeCând stau sus pe creangă, supte.Cine plânge-n ziua mareOchii nevăzutei fețe?Soarele s-a auritDar nu e la asfințit
Un umblet mi-a fost viața,buimac în prada gânduluicopleșit de întâmplări.A scăpărat pe la răspântiisoarele spărgând noriitopiți apoi în ploi.Mai afund am încercatsă merg în mine.Totdeauna am revenitsă mă refac.În casa de sub pădure,intrând la adăpostul copilăriei.O cicatrice după altami s-au așezat pe trup –ca niște dulci stele ale Ursei.
Ne facem drum printre-ntâmplăriducându-ne pe noi în spatedin mirări în mirări.Lângă creanga ce s-a măcinat,cu fața-n palmenu în zadar am stat.Ne-a crescut la picior,ca din aburii prinșipe creanga de fulger a lemnului,o floare de bujor.Am pornit șchiopătândsă urcăm scara cu trepte rupte,spre noi lupte.Ne cântau în prafpăsările la amiazăcântece de pază.
Bătrâne, bătrâneDe la umbra teiului,Din mijlocul codrului,Bătrâne stăpâne.Bătrâne în cârjăȘalele te dorDe o luptă veche –Ca pe Ștefan-VodăRana la picior.Îţi aduni la umbrăMuşchi de pe copacLuna nu te vedeÎn mijlocul codrului,.Bătrâne voinice,Om cărunt şi-ncetDe lângă bordeiŞi din flori de tei!
Te-ai purtat pe tineîn întâmpinarea infinituluimai departe decât oricine.Ca într-un codruai pășit fără frică și prihană,până acolo unde au început să se audăcentaurii cruzi ai cunoașterii,urlând după hrană.Ajuns în aceste adâncuri ale mirării –n-ai uitat niciodată drumul înapoial țării.Versul tău curge prin mulțime,cu fiecare om, cu fiecare an,la o și mai întinsă adâncime.ca un ocean.
Baladă.Luceafărul a răsăritDeasupra câmpului, stingher.Tu sângeri, blânde cavaler,Sufletul meu venit din cer.De sus luceafărul luceaPe-obrajii mei uscați de plâns,Într-un buchet frumos de nea.Tu ai fugit într-un minut,Cu fusta-n mâini, ca la un jocȘi eu fricos mă-nvârt în loc!O, nu mai râde, draga mea!Și mă agăț de nenoroc,Ca un copil de-un felinar,Și-apuc de uși, și-ascult în … Citește mai mult