În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Și-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare.
Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i grele,
Ascult, căutând pe-ncetul să mă deprind cu ele.
Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoșata-i gură.
Dar apele-i țin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare.
Și-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete.
Își trâmbiță mânia, iar miile-i de crește
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,
Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.
Sensul versurilor
Piesa descrie fascinația și contemplarea unui observator asupra cântecului misterios al mării. Acesta încearcă să înțeleagă emoțiile și secretele ascunse în sunetele valurilor, de la furie la joacă, realizând complexitatea și profunzimea naturii.