Doarme Roma prin ruine
Umplu crinii atmosfera
Cu miresme de demult.
Sunători din mandoline
Trec, zicându-şi „buona sera”.
Eu ascult:.
Moare cântecul pe cale;
Gâlgâitul de chitară
Rar şi rar îl mai îngână.
A rămas acum pe vale,
Strajă nopţilor de vară,
O fântână.
Salve limpede făptură,
Tu, ce-ai pus prin împrejururi
Floare albă lângă floare!
Prin scirocco şi căldură
Numai tu rămasa-i pururi
Cântătoare.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, contrastând gloria trecută a Romei cu prezența liniștită și eternă a unei fântâni. Fântâna devine un simbol al purității și al continuității în mijlocul schimbărilor și al degradării.