Alexandru Macedonski – Rondelul Pagodei

De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.
Umbra pomilor, mișcată,
O dezbracă, virginală,
De mari fluturi sărutată
Pe-o movilă — artificială.
Picurând, diamantată,
Porțelanul roz i-l spală
Roua tainic deșirată
Pe fațada sculpturală,
De mari fluturi sărutată.

Sensul versurilor

Piesa descrie o scenă idilică a unei pagode într-o grădină, surprinsă în lumina dimineții. Versurile evocă un sentiment de frumusețe naturală și liniște contemplativă, accentuând interacțiunea delicată dintre elementele naturii și structura artificială.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu