În aerul schimbat în urma ploii,
Se-amestecă arome de pământ
Cu încântarea de-a sluji nevoii
Ființelor aduse-n dar de vânt.
Sunt mici, sunt nevăzute, ne-nsemnate,
Dar viața le va crește, va spori
Puterea lor, în creaturi ciudate,
De-o frumusețe care va uimi.
Așa-mi închipui c-ai venit pe lume:
Ca întâmplare-a ploii unei seri
Cu un apus ce-a vrut să mă îndrume
În căutarea ultimei plăceri.
Când te-am găsit, mi s-a părut c-o rază
E-nchisă-n tine, vrea să-i tălmăcesc
Acea simțire care îi oftează
Când o privesc acei ce o doresc.
Am deslușit-o-n mijloc de dumbravă
Ori, poate, în adâncu-n care-mi ești
Pocalul cu nectar și cu otravă,
Pe care-l beau când cred că mă iubești.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă, comparând persoana iubită cu un pocal ce conține atât nectar, cât și otravă. Metaforele naturii și ale căutării plăcerii subliniază intensitatea și ambivalența sentimentelor.