Daniel Vişan-Dimitriu – Sfârșitul Poveștii Fără Sfârșit

E-o zbatere-n spațiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine și scrie-nainte de vreme
sfârșitul poveștii ce n-are sfârșit.
Își urlă durerea o ultimă notă
din tot ce-a rămas în pereții pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.
Sfârșitul poveștii? Sfârșitul e-n moarte
– poveștile-apun și-au un alt răsărit –
iar zorii-mi anunță finalul departe,
c-un altfel capitol și-un altfel sfârșit.
Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un șuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi pași în cuvânt.
În spațiul lipsit de poeme, apare
un vers, și un altul, și altul apoi,
se-nlănțuie tandru-n capitolul care
începe și, totuși, e-același la noi.
Din vol.”Eterna căutare”