În avalul gândurilor mele,
N-am să merg, nu tulbur apa lor,
Pasul poate fi tulburător…
În aval, să meargă numai ele.
Să se scurgă limpezi, ca-n izvorul
Care în lumină le-a adus,
Până când își vor găsi apus
Într-un Styx ce nu-nțelege zborul.
De vor fi citite-n apa clară,
De s-or scrie-n inima cuiva,
Ele s-ar putea elibera
Și în alt izvor să reapară.
Renăscute-n ape noi, mai clare,
Strălucind ca roua peste flori,
Ca scântei în ochii arzători
Ce primesc din cer eliberare.
De-și vor duce-n lume strălucirea,
N-am să tulbur apele-n aval
Ci, cu pasul pe același mal,
Spre amonte-am să-mi îndrept privirea.
Sensul versurilor
Poezia descrie călătoria gândurilor și dorința de a nu le tulbura cursul natural. Gândurile sunt văzute ca un râu care se transformă și se purifică, având potențialul de a inspira și de a aduce lumină.