Plecase vântul dintre ploi
Și nu-ntorsese înapoi
Nici ochi de vânt, nici bun rămas,
Nici urma ultimului pas.
Lăsa în urmă timp pierdut,
Cu cerul peste el căzut,
Zdrobind și amintiri, și – vai! –
Petalele din luna mai.
Zbura, se-ndepărta de tot
Și toate câte îl socot
În lumea lor un biet străin
Lovind cu aripi reci, de chin.
Era, în zboru-i de zefir,
Un vânt cu brațele potir,
Ducând în lumea de apoi
Nimicul adunat din ploi.
Sensul versurilor
Piesa descrie plecarea vântului dintre ploi, lăsând în urmă un sentiment de pierdere și timp pierdut. Vântul este personificat ca un străin care se îndepărtează, ducând cu el amintiri și petalele lunii mai, sugerând un final trist și inevitabil.