Ne asaltează valuri dinspre mare
Și-un vânt ce ține păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.
Privim, îmbrățișați, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Și cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.
Se-nvălmășesc nori albi cu nori de ploaie
Și curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aștern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.
Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi și-ai mei.
Sensul versurilor
Piesa descrie o furtună pe mare, văzută ca o metaforă a emoțiilor puternice. Observatorul contemplă forța naturii și reflectă asupra impactului acesteia, găsind o conexiune profundă cu lumea din jur.