Când îmi șoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puțin îngândurat,
Și le alint cu tainice cuvinte.
Sunt toate vechi, aceleași de-altădată,
Efectul lor, îl știu, îl știi și tu;
Încerc și azi … Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu.
Și nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Și nu se rătăci în suflet gol …
E o lumină care se-nfiripă,
Venind ușor,
Trimisă
Ca un sol.
– Ești trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas …
Pe vechiul drum,
Poți face un popas,
Apoi, spre veșnicie, te-oi petrece.
Daniel Vișan-Dimitriu
(28 ian. 2019, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
The poem reflects on past memories and a sense of loss, but finds solace in a divine sign that offers guidance and hope for the future. It speaks of finding peace in the present and being led towards eternity.