Septembrie 1828.
Când în zori grădină, munte
Se desfac din văl de ceață
Și pestrițe flori mărunte
Să-și aștepte doru-nvață;
Când eterul nori cu rândul
Spre senina zi îmbie
Și când vânt din est suflându-l
Calea soarelui o scrie;
Când, vrăjit, nalți mulțumire
Cerului înalt și mare,
Soarele, la despărțire,
Aurește-ntreaga zare.
Sensul versurilor
O descriere nostalgică a unui peisaj matinal de toamnă, evocând un sentiment de admirație și mulțumire față de frumusețea naturii și trecerea timpului.