Toamna, ca o viţeluşă bolnavă,
pe care o duc stăpânii răi la tăiere,
a luat calea codrului, pojgheţuit şi cangrenat de tăcere.
Presimţind însă că umbletul ei
va trezi din somn frunzele căzute,
a mugit, dureros şi prelung,
înfiorând borangicul clipelor stătute.
apoi, cu ochii-mpotmoliţi de lumină roşcovană
a clipit, mâhnit, din pleoapele, de lacrimi spălate,
şi-ngenuchind, blajin s-a rugat
pentru odihna frunzelor picate.
Soarele i s-a-mpleticit în corniţele mărunte,
copacii cu ramuri ostenite dureros au tăcut,
iar viţeluşa şi-a-ntins trupul, dornic de somn veşnic
şi pentru ultima dată a gemut.
Sensul versurilor
Piesa descrie o toamnă personificată ca o viţeluşă bolnavă, condusă spre moarte. Versurile exprimă tristețe și acceptarea sfârșitului, cu imagini puternice ale naturii în declin.