Camil Baltazar – Armonie Planetară

Logodnă-n seară cu luceferi greiDe muzicală unduire;Crai nou pecetluind poleiPe-mbrățișarea noastră, fără de umbrire. În miez de noapte, liniștea fu dangăt purDe harfe și desăvârșiri astrale;Planetele rotiră împrejurAdâncă despletire de petale. Când sufletul sublim mi s-a deschisȘi mâna ta a prelungit smerenii,Și trupul fu un paradisÎn care porumbei cântară denii. Ridic acuma brațele și le-mpreun,Din … Citește mai mult

Camil Baltazar – Flaute de Mătase

Amurgea pe străzi dosnice; în grădini amurgea și pălea.Tu umblai să cauți pe vechile alei, printre frunze galbene, inima ta.Umblai cu sicriașul mâinilor, cu clopotele pleoapelor, să cauți inima în straturile amurgite.Dacă ai fi știut cânta,ai fi regăsit inima ta;ai fi regăsit-o în amurgirea de comoară galbenă,în întomnarea de aramă.Dacă ai mai fi știut plânge, … Citește mai mult

Camil Baltazar – Tilinci

Început de septembrie, moale, învins.Cu violoncele bolnăvicioasePeste abanosul lacului, stins.Început de înnoptare, doinind din tilinci de soc,Despletire, tremurată, a cocorilor ce pleacă,Presimțire gingașăDe-ntâie promoroacă.O, și muzica din parcul de provincie,Elegiac prăfuită, irosind somnoroase păsărele!Prietenia mergând lângă noiCu umblet molatic de mirese și mărgele.Deodată ai închis, sperioasă, mâinile,Te-ai ghemuit, pătrunsă de-ntâiul frig;În liniștea de marmoră brună, … Citește mai mult

Camil Baltazar – Mamei

Aprilie, luna în care mor mulți ofticoșiVa veni să ne sărute geamurile cu lumina transparentă și fluidă,Împrospătând brazilor – ramurile.Și va fi iar veranda plină de bolnavi.Sora Madeleine va surâde, împărțind vorbe bune ca dintr-un coș cu daruri;Numai eu voi sta la geam, cu ochii calzi, tânjind.Mamă,Și-ntr-o după-amiază cu aer răcoros, după o ploaie fină … Citește mai mult

Camil Baltazar – Tristeți de Ftizic

Vecinule de pat,În astă seară să faci lampa mai mică,Și când va fi de-a binelea înnoptat.Îți va spune glasul meu pe de-a-ntregTot ce în nopți de chin încețoșateTe-au lăsat să bănuiCuvinte frânte de jale și printre dinți zdrumicate.Eu văd, prietene, tu ești de pe-acum tristȘi la masă ai stat tot cu ochii plecați,Încât sora Ioana, … Citește mai mult

Camil Baltazar – Sulamita

I.— În via-n care își suiebrațe lungi de vise peste garduriși cu sânge de ciorchine se stropise,așteptatu-te-am în smirne și în narduri.Neagră sunt, o, rege, însă țâțele-amândouă crescute în fierbintele-amarul gust, rotunde-n feciorescul lor olocaust, așteaptă mâinile-ți, ca dimineți de rouă.Și trupul tău l-aștept cu umbră lungă, trupu-mi, umbra trupului să ți-o ajungă.Neagră sunt și … Citește mai mult

Camil Baltazar – Basm

O casă albă-n străzi dosnicecu armonii de talangă.Liniști suind iederi-nalte pe ziduri.Tăcere-n care luceferii cresc.Și adolescență cu trup smerit înflorind umbre de-a lungul rochiei;Ar fi fost o întârziere de flaute prelungi între geamuri cu mușcate bătrâne; între priveliștea grădinei răcoroase, între dumbrăvile adânci din noi.Seară de seară luna ar fi fost înger halucinatgrăbit să ne … Citește mai mult

Camil Baltazar – Munții Caraimanul

Profilul vostru-i scris pe cerÎn clar contur de omăt și piatră,E calmă, odihnitoare vatră,Și omul nu mai e stingher.În strașnica tovărășieA piscurilor ce, etern,Pe ziua naltă își așternNeprihănita poezie.Și în amestecul de reverieCu farmec veșnic schimbător,Simți infinita mărețieA creștetului gânditor.

Camil Baltazar – Rustică Plimbare

Azi am mers, desculți, prin ierburile nalteale câmpului din marginea orașului.E o toamnă târzie, ca o primăvară galeșă,zăbovind într-un așternut jilav,în care,totul ia transparențe de argint filtrat.Soarele, neverosimil, ne-nsoțea, prietenește,punând pe frunze o umbră de zâmbet,repede fugărit de răcoarea din aer.Într-un târziu prin ierburile-ncâlcite,ți-ai sumes rochia, ținând-o-ntre degeteși pulpele tale, cu pielița palidă,de brună și-aromitoare … Citește mai mult

Camil Baltazar – Cina Cea De Taină

Cina cea de taină-n sură,sară lăcrimând pe streșini clare,când luceafărul fu cuminecăturaultimă a nopții de mărgăritare.Noaptea când sui albastre danii, stelele în înțeleapta irosire fostu-ni-au apostoli la împărtășanii, luminișuri spre desăvârșire.Mâinile împreunate-n caier nevăzut depănat-au scări de lapte și tăcere înspre lună: gândurilor așternut; trupurile fost-au sufletelor albe laicere.Și-am tăcut în așteptare deopotrivă închizând în … Citește mai mult