Crinii de palidă flacără
ai miazănoaptei se-aprind.
Inima mea e castelul
prin care trece Hamlet citind.
Cui cânți uitarea mea blondă,
tu, stearpă risipă de tei?
Nu lăsați să se-nece Ofelia
în verdele ochilor mei.
Bântuie luna. E-o toamnă
a frunzelor din capițel.
În stânga tace Horațio
sau numai o parte din el.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale melancoliei și mortalității, folosind imagini poetice puternice. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și a pierderilor suferite, invocând figuri literare precum Hamlet și Ofelia pentru a ilustra stări de spirit complexe.