Am visat valuri țipând, șerpi
ridicându-și capul
ca și cum ar fi vrut să ghicească deodată
cum se rostogolește
pământul printre stele.
Herghelii de păduri nechezând.
Dealuri la prag de seară. Mărăcini implorând
într-o limbă nemairostită
aici, pe pământ.
Rădăcini sorbind întărâtate
lacrimile stâncii,
furnici luând în mandibule
paiele de foc ale voinței lor
inexorabile
și dispărând.
Am visat pietre alergând
și vorbind,
ierburi oprindu-se din plâns,
dumerite,
și deodată abandonate
de zbor, căprioară încetinindu-și goana uimită
și așteptând.
Am visat păianjeni arzând.
Amnezia soarelui. Crinul
între zodii strigând,
căderea ultimei petale
în ora fugară.
Am visat copaci întrebând.
Și o ciocârlie azvârlindu-se
în propriul trup
ca-ntr-un incendiu
de dincolo de cuvânt,
năpustindu-se toată în cântec
și coborând cu el spre pământ.
Și m-am trezit brusc,
ca și cum mi-aș fi adus aminte
înainte de a atinge pământul
de o durere enormă de care uitasem.
Strigăt de pajere în asfințit.
Sensul versurilor
Piesa explorează un vis complex și simbolic, plin de imagini ale naturii și ale transformării. La trezire, naratorul își amintește de o durere profundă pe care o uitase, sugerând o revelație sau o confruntare cu o emoție reprimată.