Te uiți cum mușcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă –
Cu leziuni de unghii și picături de sânge?
Și-n mine bate-o frunză, ciudată și firavă,
Ce sub capriciul vremii se leagănă și plânge..
Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Și cum își distilează parfumul diafan,
Pe mobile și statui, pe stofe și covoare,
Și-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură și moare..
Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad și de arțar..
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii și-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieții, o frunză-ntârziată.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele de melancolie și moarte asociate cu toamna. Metaforic, frunzele care cad simbolizează pierderea și sfârșitul, iar peisajul autumnal este perceput ca un simbol al efemerității vieții.