Eu voi muri definitiv, odată,
Nu-mi fac iluzii, știu că voi muri,
Făptura mea va fi decapitată
De ghilotina clipei într-o zi.
Iar trupul meu ca o statuie greacă,
Turnat în bronz și stele din înalt,
Prin pietre mari de moară o să treacă,
Strivit între un veac și celălalt.
Și peste locul meu de-ngropăciune
Vor răsări civilizații noi,
Zvon de ospețe dulci o să răsune.
Și când le-o fi orgia mai în toi
Le voi striga, de dincolo de lume:
Veți fi ca mine, eu am fost ca voi.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra inevitabilității morții și a trecerii timpului. Vorbitorul acceptă moartea ca pe o certitudine și meditează asupra efemerității existenței umane, sugerând că toate civilizațiile, indiferent de grandoare, vor dispărea în cele din urmă.