Aleksandr Puskin – Călărețul de Aramă

Capitolul II
(Fragmente)
Dânsul s-a oprit,
Porni-ndărăt, s-a-ntors pripit,
Se uită…merge…iarăși cată;
Aici, a cunoscut ușor,
E locul unde-i casa lor;
Și iată sălciile, iată
Aici fu poarta lor odată;
De ape dusă va fi fost.
Dar unde-i casa? Prins de umbre.
E copleșit de gânduri sumbre
Pândește-n jur, stă lângă pom.
Vorbește cu el însuși tare
Și dintr-o dată bietul om,
Lovind cu palma fruntea-i mare,
A hohotit.
Peste oraș,
Peste-al său zbucium se lăsase
Întunecimea nopții joase;
Dar oamenii-n al lor sălaș
Până-n târziu nu mai dormiră,
De toate câte-au fost vorbiră
Cu spaimă.
Raza dimineții,
De după norii vlăguiți
Și palizi, leneși, risipiți,
Sclipi prin vălul rar al ceții
Deasupra capitalei. Ea
Oricât din înălțimi privea,
Nici urmă n-a găsit din toate
Nenorocirile de ieri,
Căci orice rele și dureri
Erau în purpuriu scăldate.
În rânduiala din trecut
Îndată toate reintrară;
Pe străzi, uitând ce-a petrecut,
Norodul forfotește iară.
Iar lumea de slujbași zeloși
De prin nocturne adăposturi
Ieșea și se ducea la posturi
Neguțătorii inimoși
Cutezători, fără mâhnire,
Își deschideau subsolul gol,
Prădat de-a Nevei năvălire;
Să treacă, socotind domol,
În seama celui ce aproape-i
Tot ce-au pierdut pe urma apei
Grozave. Bărcile încet,
Pe urma apelor plecate,
Erau din curți acum cărate.
Iar contele Hvostov, poet,
Iubit de cer, precum aieve-i,
Cânta deja cu-avânt ușor
În vrednic stih nemuritor
Năpasta țărmurilor Nevei.

Sensul versurilor

Un fragment dintr-o poezie despre un dezastru (inundație) și efectele sale asupra oamenilor și orașului. După haos și pierdere, viața revine la normal, dar amintirea evenimentelor rămâne.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu