Erich Fried – Ce Aduce Liniștea
Am crezut mereuce aduce liniștee fericirea.Dar nefericireaaduceo liniște mai adâncă.Veghezca și cum aș dormifără vis.Respirca și cum de faptnu ar trebui să respir.Sunt obositca și cum aș fiobosit doar de somn.
Versuri corectate și adnotate
Am crezut mereuce aduce liniștee fericirea.Dar nefericireaaduceo liniște mai adâncă.Veghezca și cum aș dormifără vis.Respirca și cum de faptnu ar trebui să respir.Sunt obositca și cum aș fiobosit doar de somn.
Și, Doamne, mi-a căzut la loterieLozul ghinionist să fiu românȘi inventându-mi vina-n pușcărie,S-o ispășesc amarnic, mâncând fân.Se face, înțeleg, economieDe spațiu locativ și de-un tacâm.Și de-un poet ce-ar consuma hârtie,Cu niște versuri care nu rămân.Căci cărțile-mi cu roaba sunt cărateLa marginea orașului, tocate,Ca-ngrășământ zvârlite pe ogor.Legat mă simt de limba ta, popor,Destinele ne sunt îngemănate,Cât … Citește mai mult
Doamne, cum am fost ursităSă am viața chinuităȘi nu știu ce-o fi cu mineParc-aș fi dat foc la lume,Nopțile-mi trec tot cu greu,Zilele parcă și mai răuȘi mă gândesc cum mi-o mai fiDe-oi îmbătrâni.Tot blestemul după lumeParcă a picat pe mine,Oricine orice mi-ar spuneNu-mi găsesc locul niciunde,Chiar dacă râd și cânt la lumeM-amăgesc și spun … Citește mai mult
Foaie verde trei smicele,Nu te mai pot iubi, lele,De răul rudelor tele,De răul rudelor tele,Eu când dau să te iubescRudele ne dovedesc,Ies în coastă ne vorbesc,Merg în sat ne povestesc.Către unul, către altul,Până când se umple satul,Toată vara pe zăvoiLe fu vorba tot de noi,Săpă porumbul, cartofulȘi tot de noi le fu oful.
Doamne, de-aș putea să plângCu lacrimi focul să-mi sting,Să plâng nopți și să plâng zilePână sting focul din mine,Dar nu pot să plâng delocȘi-mi arde inima-n foc,Arde inima ca paraCum arde nisipul vara.Măicuțo, când m-ai făcutMi-ai dat glasul ca să cântS-asculte lumea la mineSă mă vorbească de bine,De mi-ai fi dat și norocAcum n-aș fi … Citește mai mult
Tu-n fața morții ești nefericită.În fața vieții-s eu nefericit.Cu fruntea sus te-am vrut necontenit,Iar tu te vrei în țărnă prăbușită.
Unii oameni pur și simplu cautănefericirea, au darul de a o extragedin orice situație existentă,vânând orice slăbiciune,orice eroare insignifiantă,pentru ca apoi să devină ei înșiși răutăcioșiși răzbunători.Oare ei chiar nu realizeazăcă viațaeste atât de scurtă?Și să o mutileziîn halul acesta…nu va exista niciodată,niciodată,vreun modde a recuperatoată aceastărisipă inutilă.
Cerul se pierdeprintre copaci,casele mă salutăunadupăalta,numai oameniifugdemine.Nefericirea,animaldecompanie,mă urmeazăpestetot.
Doamne, câte-am tras pe lumeNu m-aș fi gânditSă n-am astăzi lângă minePe cine-am iubit.Nu știu soarta e de vinăSau poate fi lumea reaOri neicuța ce-l iubescAlăturea nu mă vrea.Eu de când te-am cunoscutInima ți-am datAcum dacă nu te vădLinistea mi-ai luat.Nu știu soarta e de vinăSau poate fi lumea reaOri neicuța ce-l iubescAlăturea nu mă … Citește mai mult
Există oameni atât de nefericiți, că nici măcarn-au trup; pe măsura lui pletelecad, câteva degete, dezvăluindu-le imensul zbucium;viața e pe deasupra lor;par răsăriți din aer, făcuți s-adune-n gândsuspine să audăbiciul șuierând în cerul gurii.Se desprind din propria lor piele, râcâindsicriul în care se nasc.Urcă prin moartea lor ceas după ceasși se prăbușesc de-a lungul alfabetuluiînghețat, … Citește mai mult