Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri.
Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri.
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
Sensul versurilor
Poezia descrie o atmosferă melancolică de toamnă, unde amintirile și visările se împletesc. Naratorul este absorbit de gânduri și de trecut, într-o atmosferă intimă și ușor misterioasă.