Plină de bucurie m-am deșteptat:
Mai am o zi.
Am scris poemele mele de lângă moarte,
Răcoarea tărâmului necunoscut mă bătea în față,
Eu socoteam: mai am o dimineață,
Și scriam mai departe.
Oamenii se ucideau între ei,
Uitând frumusețea dintâi
A lumii, și legea iubirii,
Prea simplă, o știau trandafirii
Și câinii mereu credincioși.
Mă bate în față răcoarea morții,
S-au fost deschis canaturile porții,
Vad întunericul.
Vaslește, vaslește puternicul
Charon, aud lopățile.
În urma mea rămân diminețile.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra fragilității vieții și a apropierii morții, în contrast cu frumusețea lumii și a iubirii. Naratorul găsește consolare în creație, în timp ce observă distrugerea și uitarea valorilor fundamentale de către omenire.