Magda Isanos – Cavalerul (Ploaia de Primăvară Singură)

Ploaia de primăvară singură,
cu suliță și cu chivără,
a trecut prin pădure la pas,
pe calul ei verde.
În glumă-mplinind minunile,
mugurii pocneau ca alunele,
și-atingându-i haina și părul,
înflorea măcieșul și mărul.
Cu platoșă strălucind și cu pene
deasupra coifului său, alene,
cumpănindu-se și visând războaie,
trecea tânăra ploaie.
Gorunii spuneau: „Făt-Frumos,
dă-te de pe calul tău jos.
Aici doarme pajura și balaurul,
strălucind la soare ca aurul.”
Sub copite, sub potcoave mici,
se trezeau popoare de furnici.
Un melc mare auzea din casă
iarba cum crește grasă.
Se făcea senin, mai senin.
Cavalerul pălea ca un crin.
Nu i se vedea coiful, nici fața.
Îl fura soarele, ceața.
Calul cădea în genunchi și cădea
sulița, în vârf cu o stea.
Numai steagul în zare se vede,
pentru cine nu crede.