Știu, voi pieri odată cu zarea… Cu care din ele
Nu pot ghici, n-am să știu niciodată,
O, de s-ar stinge luminile candelei mele
Cu zarea zorilor și a serii deodată!…
Fată cerească în ritmuri de dans am trecut pe pământ,
Florile-n poala mea au trăit fericite,
Cu zarea pieri-voi! – pe sufletul lebedei sfânt
Noaptea hulpavă părintele n-o va trimite.
Totuși crucea de aur smerit s-o sărut n-am ajuns;
Într-un ultim salut voi țâșni ca o nouă cometă.
Spărtura înaltă a boltei și zâmbetul ei de răspuns…
În ultimul ceas hărăzit voi rămâne poetă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema mortalității și a legăturii dintre poet și natură. Vorbitorul contemplă dispariția sa, dorind să se stingă odată cu zarea, și își afirmă identitatea poetică chiar și în fața sfârșitului.
