Cu învierea păsărilor albe
de pe covorul acesta oltenesc
începe și sfârșește o legendă.
Eu însumi sunt prizonierul ei.
Nu mă-ntrebați mai mult. Strălucitoare,
ca orice astru, poate fi prezența
vocalelor, iar ceea ce rotește
în jurul lor e rod al disperării
de-a stabili contacte. Păsări albe,
negrind urzeala proprie, nu însă
și zborul..
Pe acest tărâm domnește
umbra tiranului decapitat.
Prizonier, eu nu respir decât
în amplul du-te-vino al suveicii.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura creației poetice și condiția artistului ca prizonier al propriei arte. Metaforele bogate sugerează o luptă constantă pentru a stabili conexiuni și a exprima idei într-o lume dominată de umbre.