Pecetluiește cu surâsul tău
tot ce-a intrat, dintr-un capriciu-al clipei,
în raza vizuală ce mă scaldă:
un smalț s-acopere, precum o valvă
păstrând în sine, firul de nisip
din care agonia scoicii scoate
o perlă..
Restul e supus încetei,
inexorabilei pieiri!
Surâde-mi,
ca fața mea să treacă-n țara umbrei
asemeni pergamentului pe care
s-a copiat un aforism străin..
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre acceptarea efemerității și a trecerii timpului. Sugerează că frumusețea clipei trebuie prețuită, chiar dacă este temporară, și că un zâmbet poate pecetlui amintirea, transformând agonia în ceva prețios, precum o perlă.