Florile roșii mor încet în ferestre
tu să nu spui acum că e seară
îngrozitor de puțin trăiesc oamenii
dulcea pribegie a cărnii prin aer
și atâtea propuneri pline de grație
până și zidul rămâne cu capul întors
rujul reginei pe glezna bufonului – iată
aceste ținuturi, marasmul, lagună
convorbim
împerecherea broaștelor nu-i o problemă
de logică în orice poveste cineva vinde măști
mari bucăți de jar se aud mișunând
casă plânge, totul pălește în roșu
„bărbat sunt numai din întâmplare,
puteam fi nefericit ca un turn”
pelerin în propria-ți casă
adică memoria se ascunde-n oglinzi.
prohibito, ce-mi spuneai despre
solemnitatea creierului înainte de moarte?
– și plouă –
șoaptele, vezi, mult prea mult se lovesc
peste ceafă ca niște datornici.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții, folosind imagini puternice și simboluri pentru a evoca un sentiment de melancolie și introspecție. Amintirile și reflecțiile personale se împletesc cu o viziune sumbră asupra existenței.