Derivă de lumină; fugitive vârtejuri,
aeriene zone de sori,
abisuri urcă: deschid brazda
care-i a mea și m-adaug. Și dorm:
de veacuri iarba își odihnește
inima cu mine.
Mă trezește moartea:
mai unu, mai singur,
adâncă batere a vântului:
noaptea.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema odihnei eterne în sânul naturii, sugerând o fuziune între sine și elementele naturale. Moartea este văzută ca o trezire solitară într-o noapte adâncă, marcată de singurătate și introspecție.