Adesea un râu
iradiază astre solemne,
stupi de sulf se leagănă
deasupra capului meu.
Timp de albine: iar mierea
este în gâtul meu
că proaspătă de sunet.
Un corb, în plină amiază se rotește
peste gresii cenușii.
Văzduhuri iubite: unde liniștea de soare
învață moarte, și noapte
cuvinte de nisip,
de patrie pierdută.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale naturii, morții și pierderii patriei, printr-o atmosferă melancolică și contemplativă. Imaginile puternice ale râului, astrelor și corbului creează un sentiment de efemeritate și dor.