Sabestari – Grădina Tainei IX

PILDUIRI.
De vrei să știi ce toate acestea te învață,
tu află că de moarte ai parte și în viață.
Și tot ce-există-n lume, în cer și pe pământ,
în al tău trup și suflet așijderi s-a răsfrânt.
Căci lumea, -asemeni ție, -o ființă e, vezi bine.
Și tu ești al ei suflet și trup ea-i pentru tine.
Iar moartea în trei feluri în om se înfiripă:
întâia moarte adusă-i de fiecare clipă.
A doua moarte-i frânge voința și i-o-ngroapă.
Iar de a treia moarte, vezi, nimenea nu scapă.
Cum viața și cu moartea în fapt stau față-n față,
tot astfel de trei feluri va fi și a ta viață.
Nu poate-orice făptură să-și frângă-a sa voință.
Doar ție ți-a fost dată o-asemenea putință.
În orice clipă lumea se schimbă, e știut,
și la sfârșit ajunge cum fost-a la-nceput.
Ce-o să se vadă-n lume, în Ziua cea din urmă,
tu vei vedea în tine, când viața ți se curmă.
Ți-e trupul glia, capul e bolta-mbietoare.
Ți-s simțurile stele și sufletul e-un soare.
Iar ale tale oase ca munții sunt de tari,
și părul ți-e din vrejuri iar membrele-s stejari.
La vremea morții trupul, căit, se va suci,
cum fi-va-n tremur glia-n a Judecății Zi.
Năucă-ți va fi mintea și duhu-negurat,
și simțurile-stele ce s-au întunecat.
Din porii tăi sudoarea va curge ca o mare,
și-n ea-necat, tu, fără de cap și de picioare.
Și oasele-or începe încet să se destrame,
și vor ajunge toate asemeni unor scame.
Picioarele-amândouă, pe rând, s-or răsuci.
Tovarășii de-o viață de tine vor fugi.
Iar când din trup pleca-va-al tău suflet pe vecie,
țărâna-ți deveni-va o „netedă câmpie”.
Și lumea va ajunge tot în aceeași stare,
în care-ajunge omul în clipa-n care moare.
Zdrobită-i lumea-ntruna și iar se întregește,
cum duhul se-ntrupează și-apoi se dezrobește.
Creația se-nnoiește întruna-n creatură,
deși-ndelungă pare-a fi viața-ntr-o făptură.
Mărinimia care ne-o-arată Dumnezeu,
întruna se vădește, înfăptuind mereu.
Căci, pe de-o parte lumea mai mândră se-nfiripă,
pe de-altă parte piere în fiecare clipă.
Iar când această lume, a noastră, va dispare,
domni-va veșnicia în lumea viitoare.
În orice lucru două lumi își vădesc prezența:
întâia este forma și-a doua e esența.
De te unești cu prima, te-așteaptă despărțirea.
A doua-și are veșnic în Domnul dăinuirea.
Tot ce-n această lume e numai în putință,
în lumea viitoare primi-va-alcătuință.