Sania. Tăcere. Pace.
Doar zăpada scârțâind
Și-un botei de ciori buimace
Năpustindu-se pe grind.
Ca sub cușmă năzdrăvană
Codrul moțăie pierdut,
Pinul negru din poiană
În glugi moale stă-nvăscut.
Ca un moș bătrân se-ndoaie
Potopit parcă de tot,
Iar în vârf o ghionoaie
Bate când și când un ciot.
Bun e calul, lumea-i largă,
Neaua cade tot mereu.
Nu va conteni să meargă
Până-n zare drumul meu.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal liniștit, văzut dintr-o sanie. Călătoria prin zăpadă sugerează o introspecție personală și o conexiune profundă cu natura.