O, ținut al ploilor și-al vremii rele,
Tăcerea pe aici e vagaboandă!
Ca un covrig de pâine-n cer
Atârnă, ruptă, luna blondă.
Dincolo de ogorul arat
Se-nalță o ciutură vișinie.
Pe creangă, ca o prună, – norul.
Dedesubt, o stea coaptă, aurie.
În ciuda sărăciei mele
Plec din nou cu drumul la drum.
Rătăcesc și adulmec grânele
Duse pe-al apelor albastre fum.
Aburul mlaștinilor dănțuie-n rotocoale.
Din ulciorul întunericului care cântă ca o apă
Cu adâncă vlagă copleșitoare
Dealurile tale se adapă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural melancolic, dominat de ploaie și tăcere. Vorbitorul, în ciuda sărăciei, găsește o formă de consolare în natură, rătăcind prin câmpuri și mlaștini, absorbind frumusețea simplă a locurilor.