Pași carismatici,
de umbre reci,
cu miros de mucegai,
ce pretind că ar aparține,
Amintirilor toride,
din zilele fără adăpost,
în care ne-am întâlnit viitorul,
strivesc fantomele cuvintelor,
depresiilor absurdului,
iluziilor vieții și morții,
care ni se scurg,
prin venele injectate,
cu deșertăciune,
ale destinelor,
ce trebuie să le purtăm,
pe umerii disperărilor,
până la porțile cimitirelor de cuvinte,
ce dovedesc,
evoluția noastră spirituală,
față de non-sensurile existenței.
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria spirituală a omului, confruntată cu absurditatea existenței și cu greutatea destinului. Versurile sugerează o luptă continuă cu deznădejdea, în căutarea unui sens dincolo de iluziile vieții și ale morții.