De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri.
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă.
Iar soarele s-arată alb și mat,
Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj de vară arid și dezolant, sugerând un sentiment de tristețe și resemnare în fața naturii uscate și a căldurii sufocante. Imaginile puternice evocă o stare de melancolie și de așteptare a unei schimbări care nu mai vine.