Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădesc
în țărna mea arsă de sărătură,
ca să-și arate toată ziua oglinzi albastrului ceresc
neliniștea din galbena-i făptură.
Spre limpezime tind cele întunecate,
se epuizează corpurile-n unduire
de culori: acestea-n muzică. Risipirea
e întâmplarea-ntâi între-întâmplate.
Adu-mi tu planta care ne înclină
unde țâșnesc bălaie transparențe
și-evaporă viața ca esență;
dă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare și speranță prin intermediul imaginii florii-soarelui. Aceasta este plantată într-un loc arid, simbolizând dorința de a găsi frumusețe și lumină chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Versurile sugerează o căutare a esenței vieții și a purității.